Ugerul sau Piscul Roșu

Cred că un asemenea titlu o să atragă cititori și din alte categorii decât iubitorii de munte :).

Dar ca să devenim serioși, cred, nu sunt sigur spre jena mea, vârful Ugerul, denumit și Piscul Roșu este cel de-al doilea vârf din Trascău în ordine descrescătoare a altitudinii, respectiv 1.285 m. Este foarte interesant cum platoul calcaros al Bedeleului, al cărui capăt nordic îl reprezintă oarecum Ugerul, prezintă foarte multe vârfuri între 1.200 și 1.285 metri. Eu am numărat 22 de astfel de înălțimi, poate or fi și mai multe. Pentru că nivel de eroziune și pentru că, calcar.

Spuneam că Ugerul reprezintă „oarecum” capătul nordic al platoului Bedeleu pentru că, în realitate, zona de la nord de vârful Cireșu, se continuă mai mult ca o creastă decât ca un platou. Dar pentru că abruptul Bedeleului, văzut dinspre vest are continuitate de pe la Huda lui Papară până la Ugerul, vom considera că și platoul se întinde tot atât spre nord :).

Vedere spre abruptul BedeleuluiVârful Ugerul în stânga imaginii, vedere de pe Jidovina (2009).

776A7614 Vârful Ugerul din zona carierei de la Jidovina (2013).

776A7607Vârful Ugerul, detaliu (2013).

776A9343Vedere de pe vârful Muntele Mare. În stânga jos sunt Cheile Poșegii cu Vultureasa, în planul doi abruptul Bedeleului cu vârful Ugerul și în ultimul plan, un colț din Colții Trascăului și partea superioară a crestei Ardașcheii (2013).

776A4820Versant al Cheilor Pociovaliștei, vedere de pe vârful Ugerul (2014).

776A4876Cheile Vălișoarei (Aiudului), vedere de pe vârful Ugerul (2014).

776A4832Cetatea de la Colțești, vedere de pe vârful Ugerul (2014).

776A4836Vedere asupra Depresiuniii Trascău, cu satul Colțești (2014).

776A4835 776A4834 776A4837Culmea Ardașcheia (2014).

776A4853 Vedere spre Vest de pe vârful Ugerul (2014). Se observă satul Ocoliș. Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Vulturesele, cariera de dacit de pe Jidovina, partea superioară a Scăriței-Belioara, vârful Muntele Mare, cu petece de zăpadă.

776A4855

După cum ați putut vedea, priveliștile care ni se deschid de pe Vârful Ugerul răsplătesc deplin efortul fizic pe care îl presupune ajungerea în acest loc minunat.

Merită revenit și la toamnă pentru a surprinde spectacolul culorilor…

Ca și bonus, adaug încă 3 fotografii realizate cu ocazia acestei ieșiri, fără legătură cu subiectul dar sper să vă placă :).

776A4603 Graur la cuib.

776A4684 Șorecar așezându-se pe crengi.

776A4733Imagine nocturnă cu Colții Trascăului. Culoarea cerului este dată de poluarea luminoasă produsă de Turda, poate și Cluj-Napoca…

Pe curând!

 

Anunțuri

Despre Lucian

În lumea mea ideală, aș fi plătit să umblu pe dealuri...
Acest articol a fost publicat în Ture și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ugerul sau Piscul Roșu

  1. Lung Calin zice:

    Imagini frumoase, utile si ca material didactic pentru studentii geografi (foarte sugestive imaginile asupra Depresiunii Trascau; prof. Surdeanu te-ar fi felicitat daca produceai asta la vremea noastra 🙂 ). Contrastul dat de diferitele tonuri de verde oferite de vegetatie se adauga fragmentarii reliefului si sporesc adancimea imaginilor luate de pe Uger, privind spre vest (chiar si fara cresterea saturatiei, as zice eu 🙂 ). Cei de la „f64” te-ar fi primit la ei (la Grup ma refer, nu la magazin 🙂 ) ; iar pastelurile de toamna mi se par cea ma buna invitatie la o tura prin acesta zona. Poze faine ! Coroborate cu cunostintele despre zona, ai putea strange de un album „portret” al Trascaului. Sa aveti vreme buna si petrecere faina la Per Perdes. Fiind si asta printre stancile Trascaului, asteptam poze :). Cele bune !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s